O noapte cu lună plină

De multe ori, auzisem de la colegii și prietenii mei că, în nopțile cu lună plină, se întâmplă lucruri bizare.
Nu am fost convinsă de acest lucru până într-o seară târzie. Eram afară, pe o băncuță veche și ruginie. Copacii bătrâni, cu pletele verzi și încâlcite se sfătuiau, o alee veche își continua drumul pe lângă mine, iar cerul părea cercelat cu o plasă din rouă de cristal. Era de necrezut! Parcă mă aflam într-un tablou. Deodată, văzui o figură cunoscută pe cer. Era luna plină, foarte mândră de noua sa înfățișare. Eram vrăjită și hotărâtă că nu este straniu să stai afară când este lună plină.
În timp ce admiram frumusețea nopții, un urlet lung de lup m-a trezit din vrajă. ,,Un cățel, nimic altceva ciudat", mi-am zis. Dar urletul continua. Copacii și tufișurile scoteau sunete stranii. Totul devenea bizar și am luat-o la fugă pe alee. În drum spre casa nu am întîlnit vreun monstru sau cine ştie ce alte lucruri ciudate. :) Într-un final, am ajuns într-un loc sigur.
M-am aşezat pe patul meu şi, timp de câteva ore, am meditat la acea noapte şi am realizat ca luna plină nu este bizară, ci vrea ca tainele sale  sa rămână ascunse, neştiute de nimeni, niciodată...